Blog de gânduri şi de vorbe

Posts Tagged ‘Romania

În fiecare an, sezonul turistic estival se începe cu una și aceiași știre: litoralul românesc a fost invadat peste noapte, de o armată numeroasă de alge.

Și se pare că în fiecare an, acest fapt îi ia oarecum prin surprindere pe hotelierii, autoritățile românești și în general pe toți turiștii din zonă.

De ani buni toată lumea știe de această problemă, dar soluție se pare că e departe precum este soarele față de planeta Pământ.

Nu doar Românica, se confruntă cu problemă aceasta, dar unii mai isteți și care cu adevărat dezvoltă turismul, cum sunt bulgarii, au pus plase, care stopează invazia acestor alge. Simplu ca bună ziua, nimic complicat și sofisticat.

Nu se întreabă oare statul român câți turiști pierde anual, inclusiv din cauza mizerii verzi care face scăldatul imposibil și care strică tot sejurul turiștilor?

Cred ca sunt cel puțini zeci de mii, poate chiar și mai mulți.

Și atunci, eu ca un cetățean care mi-aș dori să merg pe litoralul romanesc, dar din motivele binecunoscute și enumerate mai sus merg în alte țări, mă întreb, cât o fi costând oare aceste plase, mama lor de plase????

Acatist pentru succes la examen, acatist pentru câștigarea procesului, acatist pentru pace și bună înțelegere în familie, acatist pentru căsătorie.

Toate aceste servicii sunt oferite de unii preoți, care sunt slujitorii ortodoxi si credinciosi ai bisericilor din numeroasele comune, orase  ale Romaniei si Moldovei.

Personal, am fost la biserica Sf. Mina din București, preotul căruia pentru o taxă de 30 de lei, îți citea orice acatist  din cele enumerate mai sus.

Business-ul preoțesc se pare că înflorește și se dezvoltă constat, alimentat de naivitatea credincioșilor, de ultimele speranțe ale celor disperați, de curiozitatea omului de a ști ce va urma, cum va fi viitorul și când va muri, și nu în ultimul rând de prostia omenească.

Deși Biserica, oficial interzice practicile păgâne gen cititul în cărți, exorcizări, și alte minuni, unii preoți o fac deschis și percep și taxe destul de frumușele.

Ia ghiciți pe ce bani un preot dintr-o comuna din Romania, și-a deschis bar, club de noapte, și-a ridicat un castel adevărat și și-a luat un mașină bengoasă?

Două lucruri mi se par stranii: una că oamenii în continuare merg la ei, orbește, iar Biserica se face ca nu știe, nu vede și nu aude. Chiar dacă au fost sesizați despre cazuri concrete, preoții sunt bine mersi și slujesc în continuare, în numele Domnului.

Mă întreb oare, preoții s-au apucată să le facă concurență marilor vrăjitoare și prezicătoare, sau au găsit o nișa mai bună de afaceri: cititul în cărți religioase…

Deci, se pare că acest business preoțesc le convine tuturor: preoților, clienților enoriași care înghit aceste gogoși, servite și presărate cu pudră de zahăr pseudo-religioasă, și Biserica care le ține paravanul și se face că totul este bine în gradina preoțească.

Și, atunci cu sfințenia cum rămâne?

Ce încredere mai poți avea astăzi în unele fețe bisericești, care ziua îl slujesc pe Domnul, iar seară citesc în Evanghelia și-ți prezic viitorul?

Doar pentru 30 de lei…..

Totul a inceput acum 6 ani jumate, cand plecat fiind in concediu cu prietena la mare,viata mi s-a schimbat cu 360 de grade.In urma unui plonjon in apa, in prealabil fiind asigurat de catre o angajata (salvamar) a parcului acvatic , ca piscina este destul de adanca adica 1,65 m. A fost prima oara cand am avut incredere in cineva, datorita pretului mare pe care l-am platit pentru a intra in parcul acvatic.

Bineanteles inotator bun fiind , am sarit si in secunda urmatoare am lovit fundul bazinului cu capul , ramanand paralizat de la umeri in jos in urma unei fracturi a coloanei vertebrale.  A urmat operatia la Bucuresti.De atunci si pana in prezent fac recuperare.

Din ziua fatala in care totul sa schimbat , zi de zi este o adevarata lupta pentru mine si pentru mama mea, ea fiind cea care are grije de mine si se ingrijeste sa nu i-mi lipseasca nimic in limita posibilitatilor. Prietenii….. i-a cernut sita si au ramas doar catva, dar au ramas cei adevarati, care nu te lasa la necaz si la durere, ci sant langa tine te ajuta si te incurajeaza in tot ceea ce faci.

In vara anului trecut am avut deosebita placere de a pleca impreuna cu mama in vizita la sora mea si familia ei , care locuiesc in CHICAGO.

Dupa un zbor si un drum lung de 22-23 de ore si o oboseala pe masura, am ajuns in sfarsit in tara tuturor posibilitatilor. De cand am aterizat si pana am decolat pentru a ne intoarce acasa, am fost placut impresionat dar si dezgustat de unele lucruri. Am ramas uimit cat de frumos si cu cata amabilitate s-au purtat cu noi incepand din avion si pana in momentul cand ne-am intors acasa. Ce sa va spun ,in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati indiferent de locul unde vor sa ajunga totul este adaptat pentru nevoile lor.

Personal am trait aceasta experienta si va spun urmatoarele, de cand iesi pe usa casei si pana intri totul este adaptat incepand cu: trotoarele care sant accesorizate cu rampe pe care nici nu simti cand faci trecerea de pe trotuar pe strada ,  nemailuand in calcul antiderapantul care este pus pentru a nu aluneca pe timp ploios si pe timp de iarna. In intersectie cand te afli nu te claxoneaza nimeni sa traversezi mai repede sau sa te trimita in origini , indiferent cat de mare este coada de masini sau cat de mult se grabeste. Autobuzele sant dotate toate cu rampa , soferul te urca si te coboara in statia unde doresti .

In parcari indiferent unde te afli, la magazin ,parcuri , restaurante,zoo ,gradina botanica , oricat de aglomerat ar fi niciodata locurile destinate persoanelor cu dizabilitati nu sant ocupate, datorita bunului simt si probabil al amenzilor destul de mari. In orce magazin care are unul sau mai multe etaje ,exista lift special pentru persoane cu handicap sau daca nu un lift mare, in care incape chiar si o masina.

Peste tot exista toalete pentru persoane cu dizbilitati pentru femei, barbati si pentru familie. Unde trotoarul nu este la nivel cu intrarea , acolo este construita rampa dupa standarde daca nu , nu I se da  autorizatie de functionare. Indiferent unde mergi esti tratat cu respect  si cu zambetul pe buze , te intreaba daca te pot ajuta cu ceva , poti proba cate lucruri vrei ca nu se uita nimeni urat la tine , te intreaba la iesire daca ai gasit ce ai cautat , daca ai fost multumit de serviciile oferite , indiferent cat de mult ar muncii sau cat de obositi ar fi.

Parcurile sant foarte mari si foarte multe,pline de verdeata ca de altfel prin toate locurile . Nu exista un metru de pamant care sa nu aiba gazon , flori sau sa fie plantat un copac ,eu personal am vazut atata verdeata doar in padure.  In parcuri copiii au locuri special amenajate unde se pot juca in siguranta, putand fi supravegheati de la distanta de catre parinti. Am ramas uimit cand am vazut copii care alergau desculti pe iarba fara sa le pese ca s-ar putea taia sau rani si in secunda urmatoare ar ajunge la urgente, dar un gand m-a fulgerat STOP!!!  nu te afli in ROMANIA unde toata lumea arunca gunoiul pe jos si sparg sticle pe unde apuca. In parcurile mari , la scoli si gradinite tot timpul este un echipaj de politie prezent ,la fel ca si pe strazi patruleaza tot timpul.

Acum revin in tarisoara noastra frumoasa numita Romania , unde indiferenta si nepasarea domneste, iar prostia e la ea acasa. Stau si ma intreb adesea oare noi de ce nu putem fi la fel pentru ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu de toate, incepand de la;  mare , delta , fluviu , campii , dealuri ,podisuri , rauri , munti (plini de aur) , ape curate si pure ca lacrima , dar bineanteles indiferenta si nepasarea ne-au adus  aici unde santem astazi si ne meritam locul .  Ce sa antamplat cu respectul fata de noi insine si fata de ceea ce ne inconjoara ;  oameni , obstea si bineanteles natura . Toata lumea vrea sa se inbogateasca  cat mai repede cu putinta , sa fure cat mai mult , sa munceasca cat mai putin pe salarii cat mai mari sau daca-i posibil sa nu munceasca deloc dar sa fie platiti. Toata lumea da vina pe statul acesta  , ca statul nu face , ca statul nu drege si nimeni nu face nimic. Cu asa ceva si cu o astfel de mentalitate nu o sa ajungem nicaieri , iar oamenii destepti, inteligenti care ne-ar putea scote din acest inpas ,ori au fost dati deoparte , ori sau retras singuri vazand ca nu sant lasati sa faca nimic pentru a ajuta tara , sau realizand ca se lupta singuri cu morile de vant.

Noi, persoanele cu dizabilitati, in Codlea nu avem acces nicaieri nici macar rampe, sa putem urca sau cobora de pe trotuare in siguranta, iar acolo unde sant facute au fost facute prost , la repezeala  sau in nestiinta de cauza, nerespectandu-se nici o norma legala .Sa nu mai vorbim de acces intr-un magazin , restaurant , la banci sau oriunde un om sanatos are treaba, peste tot intalnesti numai trepte .

Eu personal nu pot iesi in oras decat daca sant insotit de cate un prieten , care sa stie sa ma urce si sa ma coboare pe trepte . Ca mine sant multi altii care din cauza rautatii oamenilor si a lipsei accesorizarilor prefera sa stea inchisi in casa. Personal nu ma intereseaza ce zice lumea si ce gandeste despre mine, in ceea ce priveste handicapul meu . Spre deosebire de cei sanatosi stiu sa traiesc fiecare clipa la maxim ca si cand ar fii ultima ,stiu sa zambesc si sa respect tot ceea ce ma inconjoara.  Am vazut ca lumea a uitat sa mai zambeasca , sa se respecte unii pe altii , sa se ajute intre ei, chiar si sa se salute.

In ziua de azi primeaza rautatea , invidia si nepasarea .Nu mai stiu sa se bucure de viata , sa o traiasca clipa de clipa pentru ca viata e frumoasa si scurta , la un moment dat se trezesc  ca viata a trecut pe langa ei si nu au stiut sa se bucure din plin de ea asa cum ar trebui .


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 1.638 de abonați.

Blogosfera.md

NU COPIA

free counters

Vizitatori

  • 82.481 hits

Campanie anti-furt

Grape

banner grape