Archive for februarie 2011
Cît ne costă circul politic?
Posted on: 23 februarie 2011
Zilele astea tot uitându-mă la circul și reprezentațiile ieftene și de prost gust ale conducerii RM, m-am întrebat cît ne costă, pe noi populația, o zi pierdută și neefectivă, o zi în care iarăși se sparg în figuri dragii noștri actori politici, și câți bani se duc pe acțiuni, activități care nu numai că nu adaug nici o valoare adăugată, dar se dovedesc a aduce pierderi…
Cine contabilizează aceste costuri?
Oare câte parale din bugetul național a costat rezolvarea chestiunii cu Muruianu, care până la urma tot a fost restabilit? Câte tone de hârtie s-au folosit pentru aceasta și multe alte chestii care nouă cetățenilor nu ne-a adus nimic. Absolut nimic, pentru că dreptate cum nu a fost, nici nu este, și justiția la noi este încă împânzită de diverse fenomene care mai de care maligne.
Câte cazuri am pierdut noi la CEDO? Multe, cu toții știm asta. Păi de ce, noi contribuabilii trebuie să plătim din buzunarul nostru, milioane de Euro despăgubiri, și nu acei judecători din RM care nu și-au făcut treaba cum trebuie?
Dacă o companie, nu își administrează bine activele este sancționată de acționari, fisc, banca.
Dar cine taxează ministerele, agențiile, și companiile de stat dacă nu activează eficient???
Poate doar organismele internaționale, pentru că ei ne creditează, dar noi cetățenii, care avem toți acțiuni în aceasta companie numită ”Moldova, țara minunilor”, cum îi taxăm, ce pârghii avem să cerem raport cum se cheltuie banii noștri?
Eu aș avea o propunere: ca bugetul fiecărei organ de stat să fie făcut public, si anual să publice rapoarte detailate pe ce s-au cheltui banii noștri, și cîte acțiuni noi au fost implementate în cursul anului, ce s-a făcut concret pentru ameliorarea situației și în ce mod au fost cheltuiți banii noștri pentru a îndeplini promisiunile făcute.
Cred că tu toții avem acest drept.
Eu una m-am cam saturat, să vad cum din banii noștri plătim salariile actorilor politici, și a funcționarilor publici, care cam în ultima vreme se ocupă cu tot ce vrei, numai nu cu administrarea eficientă a țării.
Scrisoare prietenilor mei
Posted on: 15 februarie 2011
Dragă prietene,
îți mulțumesc că și în această zi ești alături de mine. Chiar dacă ești la serviciu, în vacanță, ești aproape sau la celălalt capăt al lumii, știu că-mi ești aproape.
Îți mulțumesc că-mi oferi umărul ori de câte ori, am nevoie să plâng, sa-mi revărs amarul, să mă descarc sau să mă jelui.
Mă uit în ochii tăi și văd cât de mult de bucuri de succese mele, îmi împărtăși ideile sau planurile. Cât de categoric si corect ești atunci, când sunt pe cale de a face o prostie. Cit de înțelept ești atunci când îmi dai sfaturi. Cât de comic ești, atunci când vrei să-mi ridici moralul. Și cât de sincer ești atunci când îți oferi ajutorul.
Ești persoana care are un loc aparte in universul meu. Un loc important, pentru că tu ești unul din pilonii sufletului meu.
Mersi ca mi-ai mai ”dat” și câte o palma, pentru a mă trezi la realitate, că m-ai dojenit atunci când era necesar.
Ești o autoritate, un model demn urmat si pe care-l urmez.
Un om de care ascult și care poate asculta.
Ești o persoană care dă culoare vieții mele.
Îți mulțumesc, draga prietene pentru tot și pentru toate.
Cu drag,
N.
Reducerile moldovenești vs. cele europene sau de ce suntem atât de zgârciti la reduceri?
Posted on: 14 februarie 2011
Recent am văzut un spot publicitar, în care una din rețelele de magazine încerca să ademenească cumpărătorii cu următorul mesaj ”Reduceri ca în Europa”.
Văzând acest mesaj, m-am întrebat involuntar: știu oare cum se fac reducerile în Europa și cum este construit acest mecanism de solduri.
Deci, în Europa și SUA, existe trei nivele la care se definesc prețurile: primul retail-store sau boutique-ul – îl vom numi în comerciantul, al doilea nivel este reprezentat de discount store – sau magazinele de lichidare a stocurilor și ultima verigă o constituie piețele – unde poți găsi marfă care nu a fost realizată în discount stores.
Deci, dacă să urmărim logica după care se fac reducerile în țările europene, aceasta ar fi următoare: comerciantul la sfârșitul fiecărui sezon, stabilește reduceri, în funcție de produs-ul pe care-l vinde și politica companiei (in general acestea variază între 10-70%). Resturile colecției care nu s-a vândut, se duc la discount stores, unde sunt comercializate. În aceste magazine poți găsi articole, de la mărci destul de prestigioase, la prețuri mai mult decât accesibile. Iar ultima etapă o reprezintă piețele, unde poți găsi și ceia ce nu s-a vândut la magazinele de lichidare a stocurilor. Aici sunt comercializate, rămășițele rămășițelor colecțiilor, la prețuri de nimic, dar articole de calitate.
Mai mult decât atât, în majoritatea țărilor din vest, sezonul reducerilor este reglementat de anumite norme legislative și este anunțat oficial. Spre exemplu în București , sezonul reducerilor de iarnă, începe de la 15 ianuarie și ține până pe 15 aprilie. La Roma sezonul ține o luna, de pe 6 ianuarie până pe 6 februarie.
Normal, că reducerile diferă de la o țară la alta, dar în general ele deseori ”scot” niște prețuri mai mult decât accesibile. Spre exemplu o giacă de blugi, de la un brand italian destul de vestit, poate fi cumpărat la 9 Euro. Asta da reduceri!
Mai mult decât atât, și comercianții, și autoritățile sunt cointeresate de a lichida cât mai curând posibil colecțiile vechi.
Deci asta se întâmplă în Occident.
Acum să trecem la modelul moldovenesc de reduceri.
Prețurile sunt din start atât de umflate încât chiar și când sunt reduse tot mari rămân (și fiți de acord, că rareori găsești câte un comerciant care scad prețurile la 70%).
Fiecare comerciant face reduceri când îi trăsnește în cap, nu există un sezon clar, ca în țările europene.
Magazinele care lichidează stocurile, practic lipsesc cu desăvârșire, sa nu zic ca practic sunt inexistente.
Eu cunosc personal 2-3 astfel de magazine, dar si alea oferă pe departe cele mai mici prețuri.
Cât despre pieți, e cu totul altceva. Prețurile de la piețele noastre deseori sunt comparabile cu cele de la magazine, mai ales ca același stăpân aduce marfă, care o distribuie în mai multe puncte de vânzare (la mall, la piața, la toate centrele comerciale).
M-ai am ceva să reproșez comercianților din Moldova, care fac reduceri și anume, că ”infiltrează” rămășițe din colecțiile care sunt deja de doi ani scoase, în cele noi, și le vând la prețuri un pic mai reduse.
Cît de corect vi se pare, ca să găsești peste un an jumătate aceeași bluza, pa care tu ți-ai luat-o în colecția noua la 500 de lei, și care acum tot este băgată în colecție doar ca la 380 de lei?
Nu este corect, nici față de cel ce a cumpărat-o, si față de cel ce și-ar dori s-o ia. Colecția demult trebuia scoasă din magazin! Așa cel puțin, se face în Occident.
Normal, că majoritatea comercianților profită de faptul că unii din noi nu cunosc cum se fac adevăratele reduceri și faptul că aceasta arie nu este reglementată.
Parcă suntem un popor generos și binevoitor, dar atunci de ce suntem zgârciți la reduceri?
Ce gust au promisiunile în RM?
Posted on: 11 februarie 2011
Din 90 în-coace cu regularitate suntem ”hrăniți” cu diverse promisiuni: liberale, comuniste, democratice, economice, politice, integraționiste, sociale, investiționale, etc, etc.
La început aceste promisiuni aveau un gust de miere dulce, cu timpul s-au transformat în dulceață de coacăza, treptat s-au stricat si au devenit mere pădurețe, iar acum au gust de fân – adică sec și fără nici o aromă.
Nu știu de ce am impresia, de câțiva ani buni, că lumea politicului și noi cetățenii, trăim în două lumi paralele, care se intersectează doar la alegeri și asta pentru că politicul își aduce aminte că poporului mai trebuie hrănit cu promisiuni, și iarăși în cantități uriașe ne servește gratis și frumos ambalate aceste ”dulcegării”.
Numai că eu, ca și mulți alții nu mai credem. Votul meu din 28 noiembrie, nu a fost unul pro, ci unul contra. Pentru ca lumea nu mai vrea promisiuni, ci acțiuni.
Una din promisiunile, pe care lumea politicului nu obosește să o tot includă în platformele sale electorale este combaterea corupției.
Toți vor să lupte cu acest flagel, dar nu știu de ce rezultatele tot se lasă așteptate.
Când a fost înființat CCCEC-ul, cu toții ne-am gândit: acum corupția va fi extirpată de la rădăcini, caracatița va fi decapitată și Moldova va fi eliberata. Și cu acest vis am și rămas.
Câte cazuri ”mari” au fost descoperite și anchetate? Oare nu tot se plătește șpaga la medic, la profesor, la vameș, și la mulți alții cum o făceam și până a declara aceasta lupta corupției?
La 28 noiembrie, noi cetățenii ai semnat un contract cu lumea politicului: noi pe de o parte ne angajăm să ne facem datoria de cetățeni, partidele pe de altă parte să-și îndeplinească promisiunile.
Au trecut mai mult de 2 luni jumate, promisiunile tot promisiuni rămân. Acțiuni concrete nu prea se observă. Ba mai mult decât atât, avem chestiuni mult mai importante de rezolvat, gen câți asistenți mai trebuie să hrănească țara, pentru ca omul politic să poată lucra eficient.
Acum eu am întrebare: ce-ar fi dacă noi, cetățenii, tot am începe să nu ne respectăm obligațiile: să nu plătim impozitele, să nu mergem la lucru, pentru ca avem chef să boicotăm, să ne luam vacanțe cînd vrem noi, să facem circ la TV?
Cum ar fi, domnilor?
Deja, am gustat multe feluri de promisiuni, de macaroane ne-am saturat!
Altceva puteți să ne propuneți din meniul politic?
De fiecare dată când merg la vinăriile din RM, fie Cricova sau Mileștii Mici, întreb ghidul : În ce țări europene exportați vin? Și începe să-mi enumere statele europene.
”Spuneți-mi vă rog, dar câte sticle exportați în România spre exemplu?” ”Câteva mii, am exportat anul trecut. In principal au fost vinuri de colecție…”
Asta da export, de câteva mii de sticle…
Am hotărât să fac o mică analiză – cât de dorit este vinul moldovenesc pe piața europeana.
Țările europene care au cel mai mare consum de vin pe cap de locuitor sunt Franța, Italia, Spania și Portugalia. Aceste țări singure, sunt producătoare mari de vin. ( Vezi http://www.wineinstitute.org/files/PerCapitaWineConsumptionCountries.pdf). Ele sunt binecunoscute în lume pentru vinurile sale unice și mai ales competitive din punct de vedere al prețului.
În Europa poți găsi liber, pe rafturile supermarketurilor vinuri chiliene, australiene, italiene, spaniole, care costă începând cu câțiva euro si până la câteva sute.
În Germania spre exemplu, o familie nu va da mai mult de 5-10 Euro pe o sticla de vin.
În câteva magazine din București, am văzut vinuri de la Purcari. Dar prețurile pișcau, ca să nu zic că mușcau 🙂
Deci cu ce sunt mai bune vinurile noastre decât cele chiliene, californiene, românești?
Sincer deși susțin producătorii noștri, am gustat vinuri care sunt la fel de bune sau chiar și mai bune decât ale noastre. De ex. recent, am gustat un vin chilian , care spre uimirea mea, chiar era unul destul de bun.
Nu mai zic, ca producătorii noștri, mulți din ei folosesc aceleași tehnologii vechi: adăugarea diverselor adaosuri, conservanților, anhidridei, etc.
Prețul este al doilea factor. Sigur până ajunge vinul de ex. in Irlanda, europeanului îi trece pofta să-l mai cumpere pentru că prețul este foarte mare.
Mai mult decât atât, aderarea Moldovei la OMC (lucru cu care tare ne lăudăm și mândrim) are atât avantaje cât și dezavantaje.
Toți aduc la noi în țară tot ce vor, dar noi când să exportăm – treaba se complică.
Mai este și o altă chestie, în ultimul timp consumul de vin, scade vertiginos.
Tot mai mulți oameni preferă să consume bere, energizante ,cognac, votcă și tot mai puțini – vin.
Chiar la noi în țară, câți oameni cumpără vin de la producători?
Păi pentru ce să mai ia, dacă fiecare al doilea moldovean face singur vin sau cumătrul face pentru tot neamul.
Fiecare are aspirații europene. Si producătorii de vin tot au. E bine să aspiri la ceva…
Dar dorințele trebuie corelate cu realitatea și atunci se vor îndeplini.
Sistemul sovietic ne-a lăsat cu multe goluri și sechele, cu multe altitudini vicioase și inumane, care erau promovate in societate. Oamenii cu dezabilități erau considerați, un fel de persoane ”de sortul doi” – erau oamenii invizibili, ascunși în propriile case, în aziluri și spitale, ținuți cît mai departe de ochii lumii, pentru a păstra ”imaginea iluzorie” a sistemului sovietic perfect și nu a contrazice lozinca că omul le poate pe toate!
Vreau sa povestesc despre două istorioare care m-au copleșit enorm de mult, și care arată că orice om are dreptul sa fie iubit, și să iubească, să fie fericit și să dăruiască fericire.
Irina și Ion s-au căsătorit recent. Ea e trecuta de 30 de ani, el abia a împlinit 28. Irina, a suferit din cauza nepriceperii doctorilor, după o intervenție cu fixarea aparatului Elizarov. Nu are câteva degețele la o mâna. Ion o iubește pentru sufletul ei, pentru inima ei nemaipomenit de luminoasă și pentru curajul ei. Ea conduce singura automobilul, este o gospodină desăvârșita. Rudele mirelui se tot întrebau: cum așa un băiat atât de chipeș si frumos, a ales o calică ??? Ion, nu atrăgea atenție pentru că știa: corpul este doar ambalajul sufletului.
Ion are un vis: din banii care îi pune deoparte, vrea s-o opereze în Israel pe soția lui. Vrea sa-i dăruiască noi degețele….
Răzvan și Gabi te cuceresc din prima clipa. Ea copilăroasa, chiar și la cei 40 de ani, el grijuliu si tandru. Zi de zi îl urmăream pe Razvăn cum o încuraja pe Gabi la sala de recuperare, iar ea se străduia pentru el și ea. Gabi, a avut de suferit în urma administrării unui medicament contraindicat, dar aceasta nu l-a împiedicat pe iubitul ei să fie alături de ea, s-o ajute și să-i arate cît de specială este pentru el.
Corpul este doar un ambalaj al sufletului și ar trebui să desfacem acea cutie, pentru a vedea toată lumina ce izvorăște din acel suflet….
Blog de gânduri şi de vorbe 