Blog de gânduri şi de vorbe

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.

Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.

Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

– Care sunt ingredientele unui eveniment de succes? În ce faza de dezvoltare se află industria evenimentelor în Moldova?

Un eveniment de success este rezultatul unui complex întreg de activităţi , atât planificate cât şi neprevăzute. Industria evenimentelor în Moldova este în plină dezvoltare, şi piaţa noastră se 13224972_10209162575241987_892623432_obucură de o diversitate , care după mine poate fi o bună platformă de promovare a ţării ca destinaţie de vacanţe. Industria MICE pe de altă parte este la o etapă incipientă  în contextul unei colaborări între prestatatorii de servicii din domeniu, astfel că nu există o competiţie transparentă si echitabilă.

-Compania pe care o conduci, se implică activ în diverse cauze sociale și caritabile. Este un crez al tău personal sau aceasta face parte din cultura organizațională a companiei?

Cred în conceptul de CSR şi ţin mult să dezvolt aceasta cultură în interiorul companiei. Trăim in „socium” , deci, suntem responsabili pentru cei care ne înconjoară. Empatia este un lux pentru oamenii din Moldova, şi doar prin exemple de implicare socială putem să sperăm că generaţiile care urmează vor fi mult mai deschise şi nu vor prelua comportamentul post-sovietic care este adânc înfiltrat în viaţa de zi cu zi.

-Tu pe bună dreptate poți fi numită the woman – connecting people. De unde vine abilitatea, energia și dorința de a crea relații nu doar profesionale, dar și personale între oameni frumoși?

După cum am mentţonat mai sus, trăim în societate, şi atunci sunt adeptul unei comunicări de calitate atât la nivel profesional, cât si cel personal. Oamenii mă inspiră, mă motivează, mă dezămagesc, mă învaţă. Inexplicabil , însă  deseori , reuşesc să canalizez energiile şi talentele oamenilor pentru a obţine un produs sau o colaborare frumoasă.

-Tu ai colaborat cu reprezentanți ai societății civile, mediului academic , dar și a celui privat. Care sunt punctele tari, dar și provocările în activitatea cu fiecare în parte? Cum poți crea un mediu favorabil astfel încât reprezentanții  diverselor medii să colaboreze și să co-creeze?

În fiecare dintre aceste medii există provocări, însă ce ne lipseşte este o comunicare şi colaborare între ele. Un inceput bun ar fi pentru noi construirea unor Parteneriate Publice Private viabile, care ar demonstra că „se poate”. La mijloc cred că este totuşi gradul de neîncredere a cetăţenilor, dar odată cu apariţia unor istorii de success, cred ca avem şanse. Într-o altă ordine de idei, mă bucur ca societatea civilă în Moldova „are voce”, şi putem sa vorbim chiar despre social diplomacy în Moldova.

-Care este rețetă încrederii și perseverenței feminine? Câte grame de frumusețe, de 13348938_10209282360756550_1754655315_nautodisciplină și dorință este nevoie ca să devii cu adevărat o femeie încrezătoare?

Nu cred ca există o reţetă unică pentru toate femeile , însă cred că încrederea în sine vine , pe cât nu ar parea de banal, din lucruri simple: cunoaşterea de sine ! Atunci când eşti implicată, la orice nivel, in tot ceea ce faci , devii mult mai increzător în sine. Dezvoltarea personală este esenţială şi odată cu ea se schimbă şi valorile sau principiile de viaţă.

-Inegalitatea în Moldova este un fenomen ce afectează atât mediul de afaceri, cât și fiecare cetățean în parte. Cum crezi de unde trebuie să începem pentru a fi mai egali, echitabili și respectuoși?

Incepem de la noi înşine, nu putem aştepta cineva sa facă schimbările pentru noi. Odată ce fiecare din noi va deveni mai responsabil, mai eficient şi mai valorificat.

-Care sunt locurile, oamenii, trările, momentele care îți aduc împlinire și fericire?

Nu cred ca pot să identific locurile sau oamenii care au contribuit sau contribuie la starea mea de împlinire şi fericire,afara de familie desigur, căci la fiecare etapă în viaţă apar oamenii care fie sunt o lecţie , fie o binecuvintare. Viaţa este un perpetuuum mobile, şi abilitatea noastră de a ne adapta la schimbări este esenţială.

P.S. Preluarea totală sau parțială a materialelor din cadrul proiectului Womanity se va face doar cu acordul autorului.

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.

Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.

Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

-Este IT o artă sau mai curând o stiinţă? Unde începe procesul artistic şi unde se termină metodă şttinţifică în IT?

Programarea are câte ceva din amândouă. Desigur, că nu putem crea fără a cunoaşte bazele ştiinţifice ale proceselor şi deseori nu e nevoie să redescoperi ceva stabilit demult. Dar prin specificul său aplicativ totuşi poate fi privită ca o artă. Aspectul artistic reprezintă  libertatea a realiza un soft într-o maniera mai mult sau mai puţin frumoasă. În cazul nostru frumuseţea provine din eficienţă, lizibilitate şi posibilitate de a extinde sau refolosi ce am creat.

 –Cât de mult crezi ca a schimbat domeniul IT-ul viaţa ta personală, a celor din jur, dar si a societăţii?

Cred ca a schimbat foarte mult pentru noi, toţi. Poate că in Moldova încă nu se vede prea bine, dar în multe ţări deja se vede clar impactul. Dispar cozile create de birocrație, multe procese sunt automatizate şi centralizate. Ce plăcere e să completezi niște formulare 13293282_2583585768330958_693913926_nonline şi să primeşti un document necesar prin poşta ! Sigur că există şi efecte colaterale sociale negative pe care le cunoaştem toţi, dar fiind conştienti de ele, le putem evita. Referindu-mă la viaţa mea personală, ea întotdeauna a fost legată de programare. Începând cu faptul ca mama mea este tot programator și  terminând cu faptul că IT-ul ne-a unit pe mine şi  soțul meu.

Tu eşti una din puţinele femei din prima generaţie de specialiste IT în Moldova. Cum a fost să lupţi cu stereotipurile şi prejudecăţile de tipul „domeniul IT este doar pentru bărbaţi”?

Consider că prima generaţie de specialiaste IT a venit mult mai devreme în Moldova. Şi  sunt mândră ca mama mea face parte din ea. Ţin minte că mama  era cu cărţile de programare după ea, învățând limbaje și tehnici noi. La fel și mătușa mea fiind profesoara de informatica întotdeauna învață ceva nou, transminţând mai departe cunoştinţele şi abilităţile elevilor ei. Doar fiind în pas cu timpul și demonstrând de fiecare data ca ne facem lucrul cu succes, putem sparge  stereotipuri şi prejudecăţi.  De altfel, acestea sunt caracteristice  tuturor domeniilor exacte. În ziua de azi , femeilor le este uşor să înceapă o carieră în domeniul IT , dar din păcate le este mai dificil să urce pe scările succesului  din cauza acestor stereotipuri. Sperăm totuși că  lucrurile se vor schimba.

 –Pentru tine opţiunea de a face o carieră în IT a fost una firească sau cumva inspirată de modelul mamei tale?

Una nu exclude pe cealaltă.  Când eram mică nu știam mare lucru despre activitatea 13282409_2583585771664291_357452903_oprofesională a  mamei mele.  Dar când am ajuns la orele de informatica m-a captivat tema progrămării şi uneori era foarte plăcut sa pot discuta diferite probleme cu mama mea. Cred că aceasta ne-a unit şi mai mult. Studiile mele nu s-au limitat doar la domeniul informaticii, m-a captivat mult și matematica, dar până la urmă tot în programare am ajuns pentru că am avut întotdeauna tendința să traduc lumea din jur în termeni de algoritmi.

 –Cum soluţii IT astăzi pot contribui la soluţionarea problemelor social-economice complexe precum sărăcia, inegalitatea, şomajul?

În primul rand vreau să spun ca soluțiile IT nu pot schimba nimic dacă nu sunt folosite.  Multe servicii care necesitau prezenţa personală , acum sunt înlocuite de completarea online a unor simple formulare. Centralizarea informațiilor ar putea ajuta atât la transparenţa guvernării, cât şi la găsirea  unui loc de muncă mult dorit . De asemenea, soluțiile IT pot ajuta la optimizarea producției ceea ce ar contribui la eradicarea sărăciei. Dar consider că, adevarata schimbarea vine de la oameni.

Cum arată, miroase şi se simte fericirea ta?

Fericirea mea nu e măreață. E plăcut sa vezi că în jur e ordine și pace, că cei dragi şi apropiați sunt bine. Şi fericirea mea  miroase a liliac şi primăvară.

P.S. Preluarea totală sau parțială a materialelor din cadrul proiectului Womanity se va face doar cu acordul autorului.

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.
Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.
Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

– Ce au în comun contabilitatea și meșteșugăritul?

Mă au pe mine 🙂
De fapt,contabilitatea îmi dezvoltă  obiectivitatea, spiritul organizatoric, responsabilitatea, iar meşteşugăritul – creativitatea, dibăcia, libertatea.
Dar totuşi, există ceva comun între ele, şi anume, capacitatea de a învăţa în continuu. Un contabil bun trebuie să se informeze permanent în privinţa schimbărilor legislative şi juridice care se produc în mediul economic, iar un meşteşugar e mereu în căutare de noi tehnici, inspiraţii şi abordări în ale creaţiei.

– De unde vine pasiunea și dedicația pentru brodat și de ce anume ai ales să faci piese de port național pentru copii? Cine sau ce te-a încurajat să îți dezvolți propriul atelier de creație ”Altița”?

Mă ţin minte împletind şi croşetând de la o vârstă destul de mică. Pe atunci mă aflam adesea în preajma unor persoane ce practicau aceste meşteşuguri, iar eu urmăream cu mare interes procesul.
Broderia a apărut mult mai târziu în viaţa mea. Întâi am început cu goblenuri, după care, înIMG_00121 cadrul unui curs de confecţionare a iei – mi-am realizat propria ie.
Decizia de a confecţiona ii pentru copii a apărut în urma unei situaţii – fiind prezentă la un festival cu tematica respectivă şi având nevoie să procur o ie pentru un copilaş, nu am găsit varietatea pe care o căutam.
Datorită încurajărilor primite de la oameni frumoşi şi dragi mie, care cred în ceea ce fac, a luat naştere Atelierul de creaţie „Altiţa”, iar existenţa lui se datorează în mare parte bunei mele prietene şi partenere de lucru – Mariana Braga, care munceşte în egală măsură la tot ce înseamnă „Altiţa”. Și  bineînţeles şi datorită echipei noastre de meşteriţe care dedică pasiune şi talent creării celor mai speciale piese.

– Iile tale pot fi numite de-a dreptul ii călătoare. Ce meleaguri au cucerit și în ce țări promovează portul tradițional moldovenesc ?

II călătoare…ce bine sună. Da, cred că pot fi numite călătoare. Asta pentru că îşi urmează stăpânul peste mări şi ţări, ca să-i reprezinte originea sau ca să-i menţină legătura cu neamul. Acest fapt,într-o oarecare măsură îmi alină sufletul, pentru că, totuşi, plecarea Moldoveanului doare. Dar să ştiţi că nu numai moldovenii poartă cămăşile noastre. Spre exemplu, mi-a fost tare drag să lucrăm la o cămaşă pentru un tânăr din Elveţia. Şi se pare că a fost plăcut surprins s-o primească cadou. Mai avem semănate hăinuţe în Spania, Franţa, Italia, Rusia, Elveţia, SUA. Recent am finisat o cămăşuică care îşi aşteaptă stăpânul din Anglia.
Cu siguranţă, hăinuţele atelierului „ALTIŢA” vor călători peste tot unde este neamul nostru. Tare frumos ar fi să se întoarcă toţi acasă, să-şi îmbrace straiele naţionale şi să tragem o horă mare încât se zguduie Pământul…de atâta bucurie.

– Cu ce designeri ți-ai dori să colaborezi atât din Moldova, cât și din străinătate?

Nu mi-am pus vreodată asemenea întrebare. Probabil încă nu am atins nivelul de aIMG_0008 colabora cu cineva. Acum am atâtea idei încât revarsă dacă nu le aştern pe pânză. Deci, sunt total implicată în a le realiza pe toate. Simt că mai e nevoie de multă muncă şi perseverenţă dar, cu siguranţă, vor urma colaborări frumoase cu oameni frumoşi.

– Care este formula magică în împletirea armonioasă dintre tehnologiile moderne și lucrul manual?

Nu există nici o formulă magică. Toată armonia vine din faptul că tehnologiile moderne au doar un rol de fon în toată povestea hăinuţelor noastre. Aici mă refer la faptul că toate materialele care le folosim sunt mai calitative tocmai pentru că fabricanţii utilizează, probabil, tehnologii mai avansate. Dar rolul principal îi revine lucrului manual.
Toate hainuţele cusute în cadrul atelierului „ALTIŢA” sunt, din principiu, lucrate manual. Acest fapt ne reprezintă. Mai mult decât atât, hainele au acumulată energia şi gândul bun fără de care ele n-ar mai fi la fel. Omul nu poate crea nimic atunci când este dezechilibrat, furios sau nefericit. Frumosul apare din dor, iubire, echilibru, fericire şi multe alte stări benefice.
De aceea zic, hainele lucrate manual sunt încărcate cu stări profunde de bine. Iar copii care le poartă simt aceste energii. Clipa în care un copilaş îşi alege acea cămaşă sau ie este un moment impresionant. Dacă stai să-i priveşti ,observi seriozitatea şi responsabilitatea cu care ei abordează privilegiul de a alege haina potrivită. Adeseori aceşti mici omuleţi simt mult mai profund şi cele mai neânsemnate manifestări de atitudini, emoţii, sentimente etc.

– Ce calități, atitutini sau cunoștințe te-au ajutat să devii ceea ce ești astăzi?

Întotdeauna manifest un interes sporit asupra lucrurilor frumoase din jurul meu, iar prin IMG_0010multă muncă asiduă, perseverenţă, atitudine pozitivă reuşesc cumva să adun roadele mult aşteptate.

– Tu ești un model de antreprenoare, care în pofida anumitor obstacole și stereotipuri ai reușit. Cât de importantă a fost încrederea în sine și perseverența?

Odată cu  eliberarea sufletului meu de anumite  frici, care formau obstacole în tot ceea ce îmi doream să realizez, au apărut rezultatele mult aşteptate. Să zicem că m-am trezit cumva dintr-un somn adânc şi m-am pus la treabă cu hotărâre şi încredere spre realizarea viselor. Deci, sunt absolut sigură că încrederea în sine şi perseverenţa au fost pilonii de bază în reuşitele de până acum.

– Ce culoare, formă și senzaţie are fericirea și sentimentul de împlinire pentru tine?

Fericirea şi sentimentul de împlinire pentru mine le găsesc în cele mai mărunte dar foarte importante lucruri, cum ar fi lumina şi căldura soarelui, muzica preferată, prietenii adevăraţi, gustul plăcinţelelor şi sarmalelor gătite de mama (deja îmi zboară gândul la ele :)). Sunt fericită când reuşesc să îi fac pe alţii să zâmbească sau să ştiu că pentru cineva sfaturile şi încurajările mele sunt utile.

P.S. Preluarea totală sau parțială a materialelor din cadrul proiectului Womanity se va face doar cu acordul autorului.

Womanity is an editorial project about humanity and femininity, about extraordinary and routine, soul and body, about the pleasures and necessities, sublime and  triviality. Womanity will present 10 faces, features, portraits, but especially women souls no public or private, but authentic. Women who are neither objects nor subjects of TV shows, interviews and pictorials, tabloid articles or viral materials. They are their own life stories, which are told and written by themselves. Women for whom good profession with passion is the best professional success receipt, for whom the hobby is the most important accessory, for whom time is measured in emotions, experiences and beautiful people.

-If you had to explain to a 5 years old child what is psychodrama, how you would you do it?

 The motto of Psychodrama is “Don’t tell me your story, show it to me.” So it is quite difficult to explain the method in words to anybody. However, children would have it easier to grasp. I would just need to ask a kid “play/show me your story.” And the kid would have no problem showing me his mom – “This is my mom, this is how she talks to me when she wants me to be a good boy or when she is angry to me” – and he would immediately show mom’s faces and gestures; or “here is my grandpa when he takes me to the park and tells me his life stories” – he would immediately turn in an old chap who would grumpily yet lovingly walk next to his grandson. Or he can show himself – “this when I am angry, or happy, or being a knight and saving a beautiful princess…”

The whole idea of Psychodrama is to take us back to our roots – when as children we took life, people, events as they came, we acted spontaneously, without filters that would erode our vision of everything around. So I would say that all children are natural Psychodramatists, they don’t need to be explained this method. However, they tend to forget about this ability as they grow older.  

-How popular is psychodrama among psychologists in Eastern Europe and what are main advantages and disadvantages of this therapy?

Psychodrama is an old group therapy method dating back to 1920s. It was invented by an incredible therapist Jacob L. Moreno who is now also considered ‘a father of social networks’ (check here: http://slate.me/1raHtw0) The method is good for both group and individual work (in latter case it’s called ‘monodrama’). It is quite popular in Western Europe, the US, and Latin America. In Eastern Europe, it is also finding its fans. Some of Psychodrama instruments – for instance “empty chair” – is borrowed by another popular therapy method Gestalt.

For me the main disadvantage is that Psychodrama is not as known as other methods. 13199064_10156983804010374_1939647412_oThere are fewer books and papers about it. The problem is perhaps that it is difficult to write about such experience. It is hard to understand or enjoy Psychodrama if you did not see it at least once.

On the positive side – Psychodrama works with all possible issues and challenges that people may have, no exclusions. It works for people who are action-oriented and like to move. But surprisingly, it also helps those who tend to over-think and intellectualise things. In a Psychodrama session, their brain can rest and they can allow themselves to feel, move, be. But as people are different, so are the methods and how they work. Nowadays, therapists rarely work with one method only. And as my role model therapist and novelist Irvin Yalom says – we need to create a special tool box for each and every client. So as a therapist, I find it useful to have instruments from other methods.

– How important is the psychological context in a society and how this can influence both the individual well-being as well as the general development of a country? Is there a correlation between the development of a country and population’s state of the mind?

 It is a bit of a chicken and egg problem. The richer and freer the society, the more advanced the challenges that people think about and seek answers to are. The more advanced the challenges are, the more freedoms and level of development people will ask for. So there is definitely a link between the level of development of a country and population’s psychological state of mind.

If people have their basic needs covered, they can start looking into deeper things, while societies who are seeking means of survival, live in unpredictable legal and economic environment, will unlikely think about existential issues. There may be less freedom to try new things, to change and leave old predictable social constructs. The good news for Eastern Europe is that there are people who satisfied their basic needs. Now they are looking around and thinking bigger than just themselves or their families. This is where the change may come from. So there is hope.

– I know that you have recently started to work on a project aiming at helping children, diagnosed with cancer. Please tell us more about this project and what you want to achieve through the initiated actions?

It started as a small project – to revive the Messy Art initiative of the International Women’s Club of Moldova (a group of foreign and Moldovan women.) Every week, two women spend time with the kids of the Hematology Section of the Oncological Hospital in Chisinau. We play, paint and talk to the kids to entertain them and distract from their hospital routine. But this is definitely not enough.

The idea that I am now discussing with various local actors is a Cancer Awareness Campaign. The goal would be to start a discussion about this disease in the Moldovan society – to change perceptions, be more informed, and develop more empathy towards people (both kids and adults) who need support. Aside from that, the campaign could cover a wide range of issues – from shifting the focus from treatment to prevention (healthier life style) and screening (to catch cancer at earlier stages), to psychological support to adults and parents of kids with cancer and other things.

Some things have already been done by great organizations in Moldova – like Little People, Save Life, Hospice Angelus and others. They gather funds, they help, they support where they can. But without societal support – and it does not only mean money – it is quite difficult to help all those in need. So the idea is to combine our efforts to have bigger impact.

-The change is always difficult. What is your personal opinion: the individual change can determine a collective change or a collective shift can stimulate an individual development?

 I like this saying of the Persian poet and philosopher Rumi (widely used by my Ukrainian friends during the second revolution): “You are not a drop in the ocean. You are the entire ocean in a drop.”

For me, it all starts with myself. I change and grow to the extent I can. And by so doing, I am making myself a happier and more balanced person. Then I can add value to my society. But I should not expect others to change automatically even if I do. This is one of the first few things one learns as a therapist: it’s impossible to change other people, even if you know it’s right, it’s good, and it would make their lives better. There is a limit, which is often painful to accept. Only if the need of change starts growing from the inside, it may bear fruits.

 –I know you are a great cat lover. Do you believe that between a cat and a human being can be a truly and trustworthy friendship?

I don’t have enough empirical evidence to argue pro or against this statement. One of our cat’s is a friend who likes to spend time with me and is an easy companion, whereas the second definitely considers herself a more sophisticated creature than us people. This makes our friends a bit strained 🙂

 –Your “Good morning, Chisinau” posts became a kind of your personal card. What usually you want to communicate through these posts – an idea, mood, philosophy, message, belief or …?

 I started making these posts when we moved to Moldova three years ago. I usually pick a 13153307_10156983803740374_1629256944_ncard carefully every day. If it does not “fit the day” or does not feel right, I do not post it even if the message is nice/smart. Sometimes I am the recipient, sometimes a particular friend or group of friends. It varies. We all struggle in life, look for meanings, try to be happy, efficient, not hurt others, love ourselves – and sometimes it’s too much to handle. So the main idea is probably to support myself and those who need it 🙂 And usually it is a very simple message.

My morning pictures don’t get very many likes so I would not know about their popularity. However, I sometimes hear from my friends in private discussions that they wait for the cards and enjoy them. And it warms my heart 🙂

-What shape, color, smell and sensation have your personal happiness and fulfillment?

The only thing constant is perhaps a view of a sea or an ocean, the sense of sea breeze in my face. But there are new smells and colors – the smell of a baked cake in my kitchen or the smell of watered grass and lavender in my garden early in the morning. Both smells are new to me, both acquired in Chisinau, and both mean happiness. As to my fulfillment – it’s at work, after my psychodrama sessions – when stories were told and heard, feelings expressed and lived through, when the group members leave the room and I feel that something beautiful happened in the room.

Olga Tapiola, the wife of EU Ambassador to the Republic of Moldova Pirkka Tapiola. She has been living in Moldova since September 2013. A former political analyst at various western think-tanks, Olga is currently being trained in Psychodrama and Gestalt at the Chisinau branch of the Moscow Institute of Gestalt and Psychodrama (certificate expected this year). She is passionate about group therapy and is running weekly Psychodrama group in Chisinau. Olga is also a member of the International Women’s Club of Moldova where she is involved in a number of charity activities.

N.B. Total or partial reproduction of the Womanity project  materials will be made only with the  author’s consent.

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.

Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.

Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

-Dacă ai fi să asemeni justiția cu o femeie și un bărbat din Moldova cum ar arăta aceștia?

Recunosc că nu m-am gândit niciodată la o astfel de metaforă. Astăzi probabil ar arăta trist. 2 oameni care stau pe aceeași bancă, alături, dar care nu se văd și nu se aud reciproc. Probabil „ea” ar fi o victimă a violenței domestice. Din păcate, în Moldova fiecare a 4 femeie este victimă a violenței în familie. „El” – probabil ar avea necazuri cu justiția pentru că nu și-a achitat polița de asigurare medicală obligatorie din cauza lipsei resurselor necesare sau, un om cu visele frânte pentru că trebuie să facă dializă, iar sistemul medical măcinat de corupție nu oferă servicii și medicamente necesare.

Astăzi „justiția” ar fi un cuplu necăjit, probabil. Justiția are rolul de a asigura echilibrul 13112615_10153828653084064_182732733_osocial, economic, politic dacă vreți. Din păcate, în Moldova lipsește acest echilibru din cauza unei justiții sufocate de interese private, corupție și lipsa de responsabilitate profesională (desigur, cu excepția  puținilor profesioniști care își fac meseria onest). Ceea ce se întâmplă acum în justiției din Moldova este cel puțin trist. Sentimentul de impunitate este din ce în ce mai prezent în societate. Iar corupția afectează până la nivele sociale micro: învățământ, medicină, industrie, servicii, administrare. Și asta este un pericol social grav care va avea consecințe de lungă durată pentru Moldova. Deși, ceea ce se întâmplă astăzi în justiția din Moldova este probabil o etapă normală de dezvoltare. În câțiva ani lucrurile vor evolua. Pur și simplu este nevoie de timp, de continuat reformele chiar dacă se desfășoară anevoios și cu jumătate de măsură și de încurajat profesioniștii integri să aibă curaj.

– Ești o promotoare și susținatoare a drepturilor omului, care crezi că este cel mai des încalcat drept în Moldova și unde crezi că am progresat cel mai mult?

În Moldova chestia asta cu drepturile omului deseori este luată drept un clișeu. Și desigur acest lucru este o mare greșeală de înțelegere. Drepturile omului sunt tratate cu superficialitate chiar și de cei care ar trebui să se îngrijească de ele în mod profesionist. Îmi e trist să văd studenți la drept, profesori, avocați, procurori, etc. care iar în derâdere tot ce înseamnă CEDO, drepturi, libertăți, etc. Îmi e trist să aud istorii de la colegi europeni care comunică cazuri în care în timpul anumitor discuții cu jurisți din Moldova aceștia se lamentează că „s-au săturat de atâtea drepturi ale omului” și „atâta CEDO”.

Drepturile omului nu înseamnă „CEDO” – ele  sunt o valoare universală per se, esențială pentru fiecare dintre noi în fiecare activitate pe care o realizăm. Aceste drepturi au fost câștigate și proclamate cu atâta greu, timp de atâtea secole. Este un mare păcat că, unii dintre noi le tratează cu ușurință și delăsare. M-am convins că, din păcate, în Moldova în multe cazuri oamenii își dau seama de drepturile pe care le au doar atunci când sunt încălcate. Și asta înseamnă că școala, familia, societatea, justiția de la noi încă nu este capabilă să explice și să educe oameni care să își cunoască drepturile cu adevărat. Probabil atunci când în Moldova vom avea o masă critică de oameni care își vor da seama de însemnătatea adevărată a drepturilor omului – vom avea o mare revoluție în adevăratul sens al cuvântului. Și asta este doar o chestiune de timp.

Eu cred cu tărie că în Moldova „sărăcia” este cea mai mare încălcare a drepturilor omului. Chiar dacă „sărăcia” nu este o crimă în sine și nu este regăsită cu text deschis nici în CEDO nici în Declarația Universală – este un fenomen care distruge civilizația și o lasă la limita supraviețurii. Iar atunci când un popor este la limita supraviețuirii este greu să îți imaginezi că drepturile omului sunt garantate și respectate cu adevărat. Cine este vinovat? Probabil necunoașterea, lipsa de „carte” și superficialitatea cu care noi în Moldova tratăm încălcările celor mai esențiale drepturi pe care le avem. În Moldova  acceptăm această „sărăcie” devenită cronică, chiar dacă ne dăm seama că uneori este provocată cu bună știință prin scheme, spălări de bani, conflicte de interese și utilizare netransparentă a banilor publici.

Despre progrese este greu de zis. Cred că Moldova este campioană la elaborare de legi inclusiv în domeniul apărării drepturilor omului. De cele mai multe ori  aceste legi sunt chiar foarte bune. Și mă mândresc sincer cu acest lucru. Marele nostru handicap este implementarea și realizarea acestor legi în practică. Bunăoară, Legea cu privire la 13199463_10153828638179064_995588596_oasigurarea egalității (2012), abia a început să producă careva efecte juridice, și este deja contestată. Consiliul a fost creat, dar nici până acum nu are competențe și resurse suficiente ca să își realizeze mandatul. Iar asta produce efecte asupra tuturor relațiilor de discriminare care se produc în societate. Or, în Moldova, din păcate, noi avem o societate care discriminează constant, care încă trăiește pe principii de segregarea, utilizează discursul de ură ca ceva normal, și tratează oamenii diferiți ca pe anomalii. Și asta nu ne permite să progresăm.

După 2009 numărul cauzelor de tortură au scăzut în penitenciare și izolatoare de detenție. Asta ar putea fi considerat drept un rezultat pozitiv. Dar pentru asta s-a muncit foarte mult pentru a educa generații de polițiști, procurori, avocați despre ce înseamnă tortură, responsabilitate, standarde profesionale. Se investește zilnic în capacitarea diferiților actori pentru ca aceștia să respecte legea. Și lucrul acesta trebui să continue. Dar, pe de altă parte Mecanismul Naționale de Prevenire a Torturii nu funcționează. Are o reglementare dificitară și asta nu permite o abordare sistemică a fenomenului. Asta înseamnă că s-ar putea reveni la o situație similară celei de dinainte de 2009 dacă instituțiile responsabile nu sunt corect construite. Sunt foarte multe exemple de genul acesta din păcate.

-Moldova a devenit o poveste de reversibilitate, mai nou, decât una de succes în Parteneriatul Estic. Pînă unde crezi ca poate ajunge aceasta reversibilitate și unde este punctul in care ireversibilitatea prin care Moldova va ajunge la o stabilitate și bunăstare ?

Stabilitatea și bunăstarea nu mai sunt obiective credibile în Moldova. Cel puțin asta este părerea mea și percepția pe care o am eu ca cetățean. Prea multe speculații s-au făcut pe seama acestor valori. Și eu sincer sper că ele vor redeveni adevărate obiective în ceva timp. Și totuși, această „ireversabiltiatea” depinde doar de noi. De fiecare dintre noi, cei care trăiesc în această țară. Cât de utopic nu ar suna, soarta acestui stat în cea mai mare măsură nu depinde de diplomațiile de la Brussel sau Moscova, București sau Washington – ci depinde de fiecare dintre cei care sunt legați cumva de această țară. Nici un expert sau birocrat occidental sau estic nu va face mai mult decât pot să o facă cei care trăiesc aici. Iar punctul acestei ireversabilități este la latitudinea celor care trăiesc în Moldova. Până unde putem să involuăm ca țară? Nu știu. Probabil până unde cetățenii vor permite. Iar cetățenii din Moldova sunt oameni toleranți – pot permite să li se întâmple multe rele (și istoria a demonstrat acest lucru nu o singură dată). Deci, s-ar putea să continuăm să involuăm.

Și totuși „fluctuațiile acestea” probabil sunt un proces normal pentru un stat atât de tânăr cum este Republica Moldova. Cât de mult nu am vrea noi și cât de multe ambiții nu am avea – nu putem să devenim peste noapte un stat ca Suedia sau Germania. Nu avem nici un institut al democrației care să fucțineze în mod sănătos. Asta ia timp. Mult timp, efort, investiții, muncă și resurse umane – pe care noi continuăm să le pierdem în Moldova. Nici un procuror sau judecător european nu va veni în Moldova să facă justiție în locul nostru. Pentru ca asta nu este corect și democratic, și pentru că asta pe termen lung nu are nici un efect. Nici asupra combaterii corupției, nici asupra dezvoltării sistemului justiției în general. Judecătorul sau procurorul din Moldova trebuie să depășească condiția de mediocritate și corupție în care muncește și să devină mai bun cu fiecare zi. Dacă, ca țară nu vor reuși acest lucru, atunci nu ne salvează nimeni – nimeni nu va face nici o minune în locul nostru.

– Care sunt cele mai prețioase lecții de viața pe care le-ai învățat de la sudezi și care ai vrea să le transmiți mai departe?

Respectul și responsabilitatea. Pentru sine, pentru munca pe care o fac, pentru familie, 13187845_10153828638144064_89907663_npentru țară, pentru valori, pentru oameni și pentru natură. Responsabilitatea și asumarea pentru tot ce fac. Probabil cea mai importantă lecție pe care încă continui să o învăț este – democrația. Cu câteva luni în urmă eram într-o deplasare de serviciu în UTA Găgăuzia, și după o lungă ședință în care am discutat despre dezvoltarea Moldovei, probabil drept concluzie la ce a auzit de la birocrații din Moldova – una dintre colegele mele imi zice – „Democrația se învață în timp. Nu este un lucru deloc simplu și necesită eforturi. În Suedia, în grădinițe sunt programe de învățare a ceea ce înseamnă democrație – pentru că asta înseamnă în primul rând responsabilitate”. Iată această atitutine noua ne lipsește cu desăvârșire: atitudinea de respect, asumare și responsabilitate –  și asta încerc să transmit în orice proiect sau activitate pe care o coordonez.

-Ce este cultura pentru tine și dacă ar fi să îi dai o formă, culoare și amintire cum ar arăta aceasta?

 Cultura este ceea ce definește un popor (sau o persoană). Atât. Nici mai mult nici mai puțin. Totul vine din cultură. Deciziile pe care le luăm zilnic, modul în care trăim, comunicăm, interacționăm social, ne desfășurăm activitățile, luptăm, ne impunem, ne lăsăm influențați sau manipulați, frumusețea argumentelor sau a tăcerii, justiția pe care o avem. Cultura vine din carte și din ceea ce poate să îți ofere/să nu îți ofere o familie și este o investiție permanentă. Regula e foarte simplă: dacă o cultivi și o îngrijești – ai parte de ea.

-Care sunt pasiunile, momentele, experiențele care îți aduc împlinire și fericire?

Oamenii. Cărțile, călătoriile, muzica și tot ce înseamnă echilibru și cunoaștere.

 

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.

Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.

Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

-Ce este TrapTrap, care este filosofia acestui brand și unde își dorește să ajungă?

Înainte de a fi un brand vestimentar, „Made in Romania”, inspirat din ecvestru, TRAP TRAP este pentru mine unul dintre motivele care mă fac să mă trezesc dimineața cu 13162070_1149851278388020_1118383101_nzâmbetul până la urechi, este sursa inepuizabiă de provocări și descoperiri, este calea prin care pot oferi, alături de echipa cu care lucrez, bucurie oamenilor care apreciază și cumpără produsele TT (abv. TRAP TRAP).

Din dragoste pentru cai și din dorința de a putea apropria, prin purtarea pieselor vestimentare, o parte din noblețea cailor, TRAP TRAP aduce mai aproape de pasionații de ecvestru sentimentul pe care îl poți avea în prezența acestor ființe.

Astfel, primele articole vestimentare TRAP TRAP prezintă tricouri polo și casual, pentru femei și bărbați, pictate manual.

Filosofia TRAP TRAP susține și promovează ideea că un om este frumos atunci când se acceptă pe el așa cum este. Calul, muza acestui concept, este mereu conștient de frumusețea lui și își ia libertatea să și-o exprime, rebel și grațios, ori de cate ori simte.

Așa că, ancorat în ecvestru, TRAP TRAP te provoacă să îți arăți și să îți porți conștient frumusețea!

Ne-am propus o cursă pe distanță lungă, unde pași precum tradiția și creația vor avea să definească fiecare mișcare “la Trap”, astfel încât să construim un brand apreciat la nivel național, dar și internațional în ceea ce privește stilul ecvestru.

-De unde vine dragostea și inspirația pentru tematica ecvestră?

Îmi place să cred că există în mine dintotdeauna, însă dacă ar fi să aleg un moment, ar fi acela când am conștientizat prima dată dragostea pentru cai a bunicului meu din partea mamei, adică pe când aveam 4-5 ani. Nu pot descrie în cuvinte felul în care bunicul privea și îngrijea caii. Privirea lui este cea mai prețioasă amintire pe care o am legată de el și de cai.

Inspirația vine în primul rând de la aceste ființe minunate, dar și de la tot ce are legatură cu ecvestrul.

-Cât de dezvoltată și răspândită este cultura ecvestră în România?

Comparativ cu țări precum Anglia, Italia, Franța, Arabia etc. cultura ecvestră în România nu este atât de răspândită. Există foarte multe aspecte de îmbunătățit, astfel încât calul să fie 13152683_1149856355054179_812143145_nrecunoscut la adevărata sa valoare. Începând de la creșterea cailor de rasă până la construirea unor hipodromuri pentru curse de galop sau trap, promovarea hipoterapiei și a echitației, dar și purtarea unor ținute adecvate la prezența la concursurile cu cai, România are mult de dezvoltat. Observ însă tot mai multe demersuri în direcțiile acestea, ceea ce mă bucură și mă fac să rămân pozitivă.

-La un moment dat în viața ta ai promovat și ai contribuit direct la abilitarea și promovarea femeilor de afaceri și femeilor profesioniste. Care sunt realizările în acest domeniu, dar și provocările care trebuiesc depășite?

Realizările în acest domeniu sunt reprezentate de dezvoltarea cât mai multor organizații și programe care susțin activitatea de business a femeii din România, atât în zona antreprenorială cât și în zona corporate. Pentru un impact substanțial este nevoie de mult mai mult. Există încă suficiente prezențe de discriminări, majoritatea având la bază zestrea genetică în acest sens, dar și refuzul faptului că bărbații și femeile au viziuni diferite de a dezvolta, respectiv conduce un proiect sau o afacere.

-Care sunt calitățile și experiențele de viață care te-au ajutat să devii ceea ce ești astăzi atât pe plan profesional, cât și personal?

Faptul că locuiesc de foarte multi ani departe de părinții mei, m-a învățat să gândesc  realist și să fiu mult mai matură față de alte persoane de vârsta mea.  Altfel, un entuziasm  înnăscut și o curiozitate constantă de a descoperi cât mai mult lumea asta m-au însoțit mereu.

-Ce ai adus în plan spiritual, psihologic dar și cultural din călătoriile tale?

Fiecare călătorie m-a învățat despre acceptare. În momentul în care acceptăm că suntem 13140645_1149851005054714_1960654207_ndiferiți,  nu mai există prejudecăți, ne bucurăm mai mult de ceea ce descoperim, ne lăsăm inspirați și valorificăm mai mult. Poate că sună paradoxal, însă călatorind în afara țării am învățat să apreciez și să promovez mai mult România.

-Ce formă, culoare, gust, senzație are fericirea și împlinirea pentru tine?

Mi se pare că le limitez dacă le exprim în felul acesta. Despre fericire pot să spun însă că am învățat că este o chestiune de atitudine și alegere. Împlinirea pentru mine este un termen capcană, întrucăt îl asociez cumva cu finalul. La 25 de ani nu pot spune că sunt împlinită însă pot spune că am învățat să fiu recunoscătoare. Sunt fericită să simt recunoștință față de multe aspecte din viața mea.

P.S. Prealuarea totală sau parțială a materialelor din cadrul proiectului Womanity se va face doar cu acordul autorului.

Womanity este un proiect editorial despre umanitate şi feminitate, despre extraordinar şi rutina, despre suflet si trup, despre plăceri şi necesităţi, despre sublim şi banal. Womanity va prezenta 10 chipuri, trăsături, portrete, dar în special suflete de femei nu publice şi nici private, ci autentice.

Femei care nu sunt nici obiecte, şi nici subiecte ale emisiunilor TV, interviurilor şi pictorialelor din tabloide şi nici articolelor virale. Sunt propriile lor poveşti de viaţa, pe care ele însele le scriu, le povestesc şi le transmit aşa cum ştiu ele mai bine să le facă.

Femei pentru care profesia face casă buna cu pasiunea, pentru care hobbyul este cel mai important accesoriu şi pentru care timpul se măsoară în trăiri, experienţe şi oameni frumoşi.

Eşti una din promotoarele art terapiei în Moldova. Care este magia acestei terapii şi de câte culori a fost nevoie în viaţa ta că să începi să o practici?

Terapia prin artă este una din metodele cele mai eficiente de comunicare cu subconştientul nostru. Culoarea este cel mai bun ,,printer” al realităţii care se petrece în afara zonei de _DSC0721 (2).JPGconducere a raţiunii. Culoarea ne ajută să depistăm şi conştientizăm instantaneu trăirile care le percepem, simţim dar nu le putem explica. O dată ce le exteriorizăm ele devin clare, limpede ca reflecţia noastră în oglindă. Atunci trăirile devin vizibile,  uşor le analizăm şi înţelegem. Viaţa devine clară şi atunci uşor faci următorul pas, fără frică, fără regrete. Devii conştient, culoarea îţi dăruie viaţa plină de magie.

Culoarea m-a prins în capcana ei de cînd eram copilă. Iubeam totul ce este colorat, îmi părea vesel, frumos, plin de ceva misterios. Dacă mă întrebai care e culoarea mea preferată, la sigur îţi răspundeam Curcubeul! Sincer şi acum imi vine greu să spun ce culoare prefer. Culorile sunt ca nişte personalităţi, fiecare îşi are avantajele şi dezavantajele personale, sunt nişte individualităţi care ne pot ajuta dar şi influenţa.

Terapia prin artă am practicat-o dintotdeauna. Cînd eram mai mică, era un hobby care îmi aducea satisfacţie. Acum cînd ştiu metode, tehnici, am înţeles cum lucrează. A devenit o metodă de-a face lumea mai colorată, o metodă de-a face oamenii din jurul meu mai fericiţi.

 –Cum ai reuşit să creezi o armonie între spiritul tău creativ şi determinarea ta antreprenorială?

Cred că este o capcană a vieţii mele. Am o percepere diferită asupra societăţii, a lumii în general. Consider sistemul o necesitate absolută pentru a ţine totul în ordine, dar nu m-am regăsit în el, am simţit şi dorit mai mult. Astfel ca să pot împărtăşi lumina din interiorul meu. Să arăt că se poate altfel şi e normal să fii altfel. Aşa a apărut Şcoala de CreaŢie DaVinci- Spaţiu însolit unde creştem copii fericiţi şi educăm maturi defectaţi.

Pe lângă art terapie, tu ai dezvoltat o direcţie importantă , care până nu demult lipsea cu desăvărşire în Moldova – educaţia timpurie şi dezvoltarea creativă. Care este rolul acestora in creşterea şi educaţia copiilor şi cum pot acestea contribui la un viitor mai bun?

Dezvoltarea creativă este  strict necesară pentru noi ca fiinţe raţionale şi practice. De fapt am combinat două laturi a unui întreg, de mici cu toţii suntem genii, a fi geniu înseamnă a avea o gîndire creativă, gîndire divergentă , care scade pe parcus ce creştem. ExperienţaFB_IMG_1446674926710 trăită, sistemul, şablonul dictat ciopleşte din această gîndire divergentă. În acest mod începem să complicăm lucrurile, să ne înbolnăvim de complexe şi alte situaţii personale neplăcute. Blocăm geniul din noi. Ca să evit acest lucru utilizez arta în educaţia timpurie , imi doresc să las o marjă cît mai mare pentru individul în creştere să nu uite de acel bagaj genetic care predespune spre creativitate. Creativitatea este o metodă de comunicare şi cunoaştere a lumii ce ne înconjoară. Eu o utilizez pentru a educa o generaţie originală, interesantă, ingenioasă, care va pune accent pe valori sănătoase. Arta şi copii este o magie inexplicabilă. Arta naivă are un efect vindecător pentru spectator. Lucrez asupra unui proiect foarte interesant şi util. Îmi place cînd copii în timpul activităţilor educative  nu observă că sunt instruiţi şi  învaţă limbi străine, învaţă să scrie, citească şi descoperă unele laturi ale personalităţii sale (răbdare, fermitate, gust estetic, expunerea părerii proprii, grija de cel de alături, etc.), mult mai importante şi necesare ca abilitate şi competenţe pentru o viaţă de calitate.

După tine care sunt cele mai mari provocări pentru părinţi şi ce sfaturi de obicei le dai pentru a avea o comunicare şi relaţie echilibrată cu copiii lor?

 Şablonul şi comparaţia cu alţi copii distrug relaţia între copil şi părinte. Mai  ales cînd părinţii nu-şi acceptă copii autentici, diferiţi şi vor prea multe de la ei. Un copil fericit este un copil liber, crescut în dragoste şi acceptare.  Este urît din partea părinţilor să inpună copilul să le trăiască visele, vieţile la care ei au tins foarte mult dar din anumite motive nu au reuşit să le trăiască. Este urît să programezi copilul la ceva anume (profesie, carieră, mod de viaţă, alimentaţie,etc. ) pînă al cunoaşte cu adevărat. Cel mai des le recomand părinţilor să se detaşeze de la propriile dorinţe şi viziuni egoiste asupra copilului lor, să înceapă să-şi cunoască copilul, să-l asculte, să comunice cu el, să-l ajute să se cunoacă, să înţeleagă ce-i place, ce-şi doreşte. Părinţii perfecţi sunt ai cei care cresc copilul în libertate,creasc în el un eu atentic. Care va aduce valoare lumii prin realizarea sa ca individ.

Vreau să îndemn părinţii să-şi iubească copii lor aşa cum sunt şi să îi ajute să se dezvolte fără ai compara cu un oarecare şablon.

-Ce presupune conceptul de renaştere feminină şi cum acesta le ajută pe femei ?

Renaşterea femeiei este drumul spre tine indiferent de vîrsta pe care o ai. Drumul spre 13101303_1063160867060769_1984796227_nfemeia sălbatică ascunsă departe de lume, pentru că nu se poate din anumite motive. O transformare personală femenină, deschidere spre o viaţă de calitate, în armonie şi pace sufletească. Femia care îşi realizează misunea. Femeia care se simte, se bucură de viaţă şi împarte aceste raze al fericirii cu absolutul cu care interacţionează. Femeile fericite vor salva lumea.

-Eşti de acord cu afirmaţia că femeile din Moldova trebuie să se iubească mai mult.

Şi în general, există în cultura noastră concepţia de dragoste de sine sau doar de narcisism?

 În cultura noastră există mai degrabă termenul de ,,femeia sacrificată” pe altarul familiei, copiilor, bărbaţilor, carierei, banilor, confortului, etc. Prefer ca femeile să se iubească pe sine, să scape de frica colectivă şi să se manifeste în aşa mod ca să fie fericite. Femeia care se iubeşte şi este împlinită, primeşte satisfacţie de la viaţă, automat face lumea mai bună. Pentru că toate activităţile pe care le va întreprinde vor fi din dragoste şi în numele dragostei. O femeie adevărată ştie să se iubească pe sineşi tot ce o înconjoară. O femeie adevărată se manifestă fără frică, o femeie adevărată are valori bine determinate şi ştie să iubească viaţa.

-Ce forma, culoare şi senzaţie are fericirea pentru tine?

Cînd eram mai mică spuneam că fericirea absolută este asemeni unei buburuze care se dă huţa pe curcubeu şi ţine în mînă o floarea- soarelui. Fericirea se ascunde în armonie. Satisfacţie de sine, de tot ce fac şi mă înconjoară.

N.B. Preluarea totală sau paţială a materialelor din cadrul proiectului Womanity, se va face doar cu acordul autorului. 

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 1.638 de urmăritori

Blogosfera.md

NU COPIA

free counters

Vizitatori

  • 76,513 hits

Campanie anti-furt

Grape

banner grape
%d blogeri au apreciat asta: